도경수 Do Kyungsoo

View previous topic View next topic Go down

도경수 Do Kyungsoo

Post by Hyun Ae on Wed Jul 27, 2016 1:53 am

         
 Do Kyungsoo (12 ianuarie 1993 ) , cunoscut ca D.O., după numele său de scenă, este un cântăreţ sud-coreean, vocalist principal al popularului grup de băieţi sud-coreean şi chinez EXO.
           Cariera lui a început de când era tânăr, el cântând încă din şcoala primară. A fost un pasionat participant al concursurilor muzicale de-a lungul perioadei de elev de liceu, remarcându-se încă de pe atunci ca un însemnat talent. Drumul său spre SM Entertainment şi spre faimoasa trupa EXO, din care va face parte după aceea, a fost deschis de către o recomandare pentru o audiţie la agenţie imediat după câştigarea primului festival local. El a devenit ulterior un stagiar al SM-ului în timpul ultimilor 2 ani de liceu şi a fost introdus în EXO oficial ca al optulea membru.
  Un caracter încă în formare, Kyungsoo este un băiat foarte talentat, dovedindu-se a fi un bun cântăreţ şi dansator, şi, în acelaşi timp, gătind şi vorbind engleză la perfecţie. Talentul său actoricesc a fost surprins fugitiv în mini-drama promovată împreună cu trupa sa în timpul albumului “Wolf”. Probabil acesta a fost primul indiciu care a demascat potenţialul său în aria actoriei.
           Oficial, a fost lansat ca actor în 2014, odată cu rolurile obţinute în filmul “Cart” şi în drama “It’s okay, it’s love”. Expresivitatea facială este ceea ce îi construieşte profilul de bun actor, fiind capabil să simuleze orice rol, deşi se află abia la începutul carierei sale .
         În filmul “Cart”, Kyungsoo joacă rolul adolescentului TaeYong, fiul protagonistei serialului, o mama a 2 copii care lucrează la un magazin alimentar din care va fi concediată, întâmplare ce o va face să lupte aprig împotriva opresiunii conducerii.
 În drama psihologică şi de dragoste “It’s okay, it’s love”,  personajul Han KangWoo este un băiat maltratat de tatăl sau, dar cu un vis măreţ, acela de a deveni cel mai bine plătit scriitor , pentru a-şi face mama fericită. În rolul de fan înfocat al personajului protagonist, un scriitor DJ, Kyungsoo îşi intră perfect în rolul atribuit. Evoluţia sa ca actor va continua odată cu terminarea acestor proiecte şi ofertele de a participa în altele noi.

Surse : www.Wikipedia.com, www.mydramalist.com,http://kccro.ro/ro/do-kyungsoo

Articol realizat de Helen Chal
avatar
Hyun Ae
Great Fan

Mesaje : 212
Data de inscriere : 2011-09-19

Back to top Go down

View previous topic View next topic Back to top


 
Permissions in this forum:
You cannot reply to topics in this forum