Alte birouri guvernamentale
Secretariatul Regal (Seungjeongwon, 승정원) – Servea ca o legătură între rege și cele Șase Ministere. Existau șase secretariate regale, câte unul pentru fiecare minister. Secretarii dețineau rangul de senior de grad trei. Rolul primar al secretarilor era de a înmâna miniștrilor decretele regale și de a înainta petiții regelui, dar și de a-l sfătui pe monarh și de a ocupa alte poziții cheie apropiate acestuia.
Biroul Capitalei (Hanseungbu, 한성부) – Era răspunzător de administrarea capitalei (Hanyang – astăzi Seoul). Era alcătuit din nouă oficiali conduși de un Phanyun (판윤) cu rangul de serior de gradul doi, fiind echivalentul unui primar din zilele noastre.
Biroul Regal pentru Investigații (Uigeumbu, 의금부) – Aflat direct sub conducerea regelui, se ocupa în primul rând cu trădările și alte cazuri serioase în legătură cu regele, dar și de arestarea vinovaților (care adeseori făceau parte din rândul oficialilor guvernamentali) , investigarea, întemnițarea și aplicarea pedepselor asupra acestora.
Biroul Arhivelor (Chunchugwan, 춘추관) – Oficialii săi se ocupau cu scrierea, compilarea și păstrarea consemnărilor guvernamentale și istorice.
Academia Regală sau Seonggyungwan (성균관)
Mai multe pe:
http://kccro.ro/ro/structura-politica-a-dinastiei-joseon-alte-birouri-guvernamentale-si-autoritatile-locale